Acasă » 2013 » Decembrie » 7 » Liderii politici din Romania, despre Nelson Mandela. "Mostenirea lui Mandela va inspira generatii"
0:01 AM
Liderii politici din Romania, despre Nelson Mandela. "Mostenirea lui Mandela va inspira generatii"

                                       
                     
 Traian Basescu a transmis un mesaj de condoleante la incetarea din viata a omului de stat Nelson Mandela, exprimandu-si convingerea ca mostenirea sa va inspira generatiile viitoare in cautarea binelui comun.

 

 

Basescu: Am convingerea ca mostenirea lui Mandela va inspira generatii, in cautarea binelui comun

 

Conform unui comunicat al Administratiei prezidentiale, Traian Basescu a transmis vineri un mesaj de condoleante la incetarea din viata a omului de stat Nelson Mandela.

 

"Am primit cu durere vestea mortii lui Nelson Mandela, personalitate exceptionala a timpurilor noastre care a contribuit decisiv la construirea unei noi viziuni despre demnitatea umana. Cu perseverenta si seninatate, Nelson Mandela si-a urmat dorinta de a crede in puterea oamenilor de a intelege ca, uneori, ceea ce ne desparte poate fi doar o bariera artificiala care trebuie sa cada in fata propriei noastre umanitati. Ca lider politic, Nelson Mandela a fost si va ramane un simbol al curajului si al ratiunii care pot infrange obstacole aparent de netrecut. Am convingerea ca mostenirea sa va inspira generatiile viitoare in cautarea binelui comun si a temeiurilor libertatii", se arata in mesajul presedintelui Traian Basescu.

 

Ponta transmite condoleante presedintelui Africii de Sud, pentru decesul lui Nelson Mandela

 

Premierul Victor Ponta a transmis, vineri dimineata, printr-o scrisoare de condoleante adresata presedintelui Africii de Sud, Jacob Zuma, intreaga sa compasiune si solidaritate fata de poporul sud-african, greu incercat de profunda durere pentru decesul lui Nelson Mandela, informeaza Guvernul.

 

"Pentru toata lumea, de pe toate continentele, Nelson Mandela, a intruchipat vointa, determinarea si curajul de a lupta si de a reusi pentru demnitate umana, dreptate, egalitate si libertate. Nelson Mandela ramane in sufletul si memoria omenirii ca cel care a schimbat istoria tarii sale si a influentat generatii, un exemplu de sacrificiu si daruire pentru noi toti", se arata in mesaj.

 

Crin Antonescu: Mandela, combinatie unica intre capacitatea de a rezista si cea de a unifica o societate

 

Presedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, afirma, intr-o postare pe pagina de Facebook, ca Nelson Mandela a fost un om politic fascinant, "o combinatie unica" intre capacitatea de a cuceri drepturi si capacitatea de a unifica o societate, cum a fost cea sud-africana.

 

"Ma intristeaza sa aflu la aceasta ora tarzie ca Nelson Mandela nu se mai afla printre noi... Pentru mine Nelson Mandela a fost un om politic fascinant, unul dintre cei mai mari oameni de stat ai timpurilor noastre! O combinatie unica in istorie intre capacitatea de a rezista si a cuceri drepturi, si cea de a unifica si a normaliza o societate cum a fost cea sud-africana. Dumnezeu sa il odihneasca in pace!'', scrie pe pagina sa de facebook Crin Antonescu.

  
       Sursă:stirileProTv.ro

Categorie: Politic | Vizualizări: 291 | Adăugat de: adminX | Tag-uri: liderii, Mandela, Cociug Vadim, romania | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: