Acasă » 2012 » Noiembrie » 26 » Italienii sunt cei mai proşti şoferi europeni
4:17 PM
Italienii sunt cei mai proşti şoferi europeni

Portalul de călătorii Zoover a încercat să afle care este opinia vizitatorilor săi despre obiceiurile la volan ale europenilor. Într-un sondaj pus la dispoziţia tuturor versiunilor europene Zoover (portalul are chiar şi site în limba română), internauţii au fost întrebaţi ce naţionaliatte au şoferii cu cele mai proaste apucături la volan.


Sondajul a fost foarte popular printre vizitatorii Zoover, nu mai puţin de 30.000 de persoane contribuind la rezultatul final al acestuia. La final, prima poziţie în topul celor mai proşti şoferi europeni a fost ocupată de italieni, care au "reuşit" să strângă aproape un sfert dintre voturi: 23.7%. Podiumul a fost completat de greci şi polonezi, care s-au distanţat foarte clar de locul al patrulea, şoferii germani, cu procente destul de însemnate: 15.6% şi 14% din voturi. Foarte interesant este faptul că italienii şi grecii s-au autovotat în sondaj. Astfel, 28% dintre italieni au declarat că şoferii din Cizmă sunt cei care se comportă cel mai prost la volan, în timp ce grecii au o părere şi mai negativă despre ei înşişi: 36% dintre respondenţi şi-au asumat poziţia de şoferi proşti.

De cealaltă parte a clasamentului au stat şoferii din Norvegia, Austria şi Finlanda, aceştia din urmă adunând abia 1.5% dintre voturile exprimate. 


Poz.Ţară%
1Italia23.7
2Grecia15.6
3Polonia14.0
4Germania7.9
5Franţa7.7
6Olanda5.6
7Spania5.0
8Marea Britanie4.1
9Belgia3.9
10Suedia2.7
11Danemarca2.5
12Elveţia2.2
13Norvegia1.9
14Austria1.6
15Finlanda1.5

Sursa: automarket.ro

Categorie: Internațional | Vizualizări: 403 | Adăugat de: adminX | Tag-uri: Italienii sunt cei mai proşti şofer | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: