Acasă » 2013 » Decembrie » 7 » Deputaţii au ratificat un acord pentru consolidarea capacităţilor administrative
12:47 PM
Deputaţii au ratificat un acord pentru consolidarea capacităţilor administrative
       
       
           

     Parlamentul a ratificat Acordul de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Uniunea Europeană privind Programul-cadru de suport al acordurilor curente şi viitoare dintre Republica Moldova şi UE, Planul Naţional de Acţiuni 2012, întocmit la Bruxelles la 14 iunie 2013. Acordul nu a fost votat de către deputaţii PCRM, care au declarat că banii acestui acord vor fi irosiţi în zadar şi au propus ca să fie amânat pentru altă zi pentru a fi examinat în detalii, transmite IPN.
     
     Viceministrul justiţiei, Nicolae Eşanu, a declarat că valoarea acordului este de 30 de milioane de euro şi are ca scop finanţarea consolidării capacităţilor administrative ale instituţiilor statului.
     
     „Obiectivul general este de a susţine Moldova în pregătirea, negocierea, încheierea şi implementarea noilor relaţii contractuale cu UE, Acordul de Asociere, inclusiv zona de liber schimb, aprofundat şi cuprinzător, precum şi planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize”, a spus viceministrul.

             
        Sursa:ipn.md
       
       

   
Categorie: Politic | Vizualizări: 329 | Adăugat de: adminX | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: