Acasă » 2012 » Decembrie » 25 » De ce depinde cresterea economiei globale in 2013. The Guardian: "Toata lumea e cu ochii pe SUA"
1:21 PM
De ce depinde cresterea economiei globale in 2013. The Guardian: "Toata lumea e cu ochii pe SUA"
                                       


                     
Intreaga lume urmareste cu ingrijorare parcursul negocierilor din SUA pentru bugetul anului viitor, menite sa evite intrarea automata in vigoare a unor majorari de taxe si reduceri masive ale cheltuielilor, miza fiind cresterea economiei mondiale.

 

Potrivit The Guardian, un esec al negocierilor dintre presedintele  Barack Obama si republicanul John Boehner, liderul Camerei  Reprezentantilor, ar avea consecinte negative serioase.

 

 

Britanicul  George Osborne este doar unul dintre ministrii de Finante nerabdatori  ca impasul discutiilor din SUA sa ia sfarsit. Cele mai recente date  economice din Marea Britanie sunt dezamagitoare, chiar daca au fost si  unul sau doua puncte pozitive.

 

 

Cresterea economiei britanice din  trimestrul al treilea a fost de 0,9%, sub asteptari, iar deficitul  bugetar din primele opt luni ale anului fiscal 2012/2013 este cu 10%  peste cel din intervalul 2011/2012. Datele arata ca Marea Britanie este  foarte aproape de o a treia recesiune.

 

 

Exista usoare sanse ca  PIB-ul sa evite doua trimestre consecutive de scadere, dar acestea vor  disparea daca in SUA va intra in vigoare la 1 ianuarie "varful fiscal",  programul automat de majorari de taxe si reduceri ale cheltuielilor, de  peste 600 de miliarde de dolari.

 

 

Oficialii de la Washington au  calculat ca acest program ar anula anul viitor orice crestere economica  in SUA, ei anticipand o contractie de 0,5% a PIB. In pofida ritmului  rapid de crestere din China, Statele Unite sunt cea mai mare economie a  lumii, reprezentand o cincime din productia mondiala.

 

 

O recesiune in SUA ar incetini mult economia chineza, ar intensifica  problemele din Japonia si zona euro si ar face aproape sigur o recesiune  in Marea Britanie.

 
Categorie: Economie | Vizualizări: 336 | Adăugat de: adminX | Tag-uri: SUA, the guardian, economie globala | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: