In aceasta noua dimensiune, orice corp se deplaseaza cu viteza constanta, viteza luminii (c=300 000 km/s).
Daca vom presupune ca un corp nu calatoreste in spatiu, in aceasta dimensiune, atunci viteza (c) sa va fi folosita pentru a se deplasa in timp. In aceste conditii, un corp in repaus intr-un astfel de sistem, „imbatraneste” cu viteza luminii.

Dar daca acel corp va calatori si in spatiu, viteza de deplasare a corpului se va descompune pe cele doua axe – in spatiu si viteza mai redusa pe axa de trecere a timpului (decat in cazul precedent).
In consecinta, daca un corp se deplaseaza prin spatiu cu viteza luminii, atunci pe axa timpului viteza corpului va fi zero.

Un prim exemplu de masina teoretica ce permite calatoria in timp consta intr-un corp extrem de dens si care efectueaza o miscare de rotatie foarte rapida. Aceasta miscare ar obliga spatiul si timpul in jurul sau in timp ce se roteste. Aceasta masinarie va redimensiona spatiul si timpul in miscare in jurul sau. In aceste considerente, o nava spatiala care ar calatori prin apropierea acestei masini, ar putea efectua o deplasare spatiala aparent normala – fara ca echipajul sa inregistreze modificari de traiectorie – insa ar putea iesi in cealalta parte in alt timpsi eventual in alt spatiu.

Pentru construirea unei astfel de masini a timpului ar fi necesar echivalentul a 10 stele neutronice, fiecare stea avand masa comparabila cu a Soarelui intr-un volum foarte mic, sferic, unit intre poli de un cilindru si rotindu-se cu frecventa de 2000 rot/s.

Evident, nu se cunoaste un astfel de obiect insa ar exista doua pericole majore: gravitatia l-ar putea strivi pana ar lua forma unei sfere si apoi s-ar putea transforma intr-o gaura neagra. O speranta ar fi pulsarii milisecundici, care sunt stele neutronice si care se rotesc cu frecventa 700 rot/s. Poade doar acestia se apropie de conditiile descrise pentru constructia unei masini a timpului.

Acest corp ar putea functiona ca o masina a timpului datorita conceptiei lui Einstein, care spre deosebire de Newton nu considera ca planetele sau alte corpuri interactioneaza între ele prin forte gravitationale - pentru ca în conformitate cu legile lui Newton aceste interactiuni s-ar produce instantaneu - dar nici o forma de radiatie sau influenta nu se propaga cu o viteza mai mare decât cea a luminii.

In concluzie, Einstein a afirmat ca aceste corpuri nu interactioneaza ci se misca liber, traiectoriile lor fiind determinate de modificarile spatio-temporale cauzate de materia existenta.

Un astfel de corp ar putea genera forte atat de puternice incat ar putea modifica total geometria spatiului din jurul sau, odata cu ce a timpului. Un fenomen asemanator este intalnit in apropierea gaurilor negre unde, corpuri cu gravitatie uriasa ce influenteaza dilatarea timpului, pot ajunge sa se opreasca.

Gaurile negre ar putea fi o noua oportunitate a calatoriei in timp. Ecuatiile teoriei relativitatii explica faptul ca o pereche de gauri negre ar potea genera intre ele de tunele – scurtaturi spatio-temporale. Aceste tunele se numesc „gauri de vierme”. Cele doua guri ale tunelului, gaurile negre, se òpot afla oriunde in spatiu si in timp si pot fi conectate oricum prin tunele. Astfel o gaura de vierme poate avea un capat  in prezentul nostru iar celalat capat in acelasi loc, dar in trecut, cu 5 mii de ani. In aceste conditii un corp ce ar cadea intr-un astfel de tunel, ar iesi in trecut cu 5 mii de ani.

Problema cea mai dificila este – pe langa faptul ca nu poate fi fabricata si foarte greu de gasit – ca gura gaurii de vierme are tendinta sa se inchida datorita gravitatiei (asemanator unui tunel care se prabuseste). Gura s-ar putea mentine deschisa prin introducerea de materie din exterior, materie care se presupune ca ar exista, materia neagra.

Este o certitudine ca gaurile negre exista, variind de la obiecte în galaxia noastra (Calea Lactee) cu mase doar de câteva ori mai mari ca a Soarelui pâna la obiecte cu mase de milionane de ori mai mari decât a Soarelui în centrele galaxiilor si în quasari.

Poate ca acestea sunt doar ipoteze in realizarea unei masini a timpului, insa specialistii in astronomie, fizica si matematica continua studiul lor. Exista ipoteza ca universul ar cuprinde o multitudine de gauri de vierme miscroscopice, cu „gurile” mai mici decat dimensiunile unui proton. Aceste conditii ar putea explica de ce legile fizicii sunt aceleasi oriunde in univers. Orice particula este identica cu ea insasi oriunde in univers, deci gaurile de vierme asigura transferul informatiei ce mentine legile fizicii constante in orice spatiu si in orice timp.